Preturile terenurilor ar putea atinge pragul minim in acest an

16 februarie, 2012

comenteaza trimite unui prieten printeaza

 Piata terenurilor va fi marcata preponderent in acest an de disponibilitatea proprietatilor detinute de institutiile financiare, iar tranzactiile incheiate ar putea marca un minim al preturilor, investitorii profitand de acest lucru, potrivit unui raport al CBRE.
 
Anul trecut, nivelul preturilor de terenuri s-a mentinut scazut, de aceea majoritatea proprietarilor au preferat sa amane vanzarea portofoliilor. Insa anul 2012 se anunta a fi preponderent marcat de disponibilitatea proprietatilor detinute de institutiile financiare, informeaza Mediafax.
 
 Tranzactiile vor defini, astfel, punctul de jos al preturilor terenurilor, iar investitorii vor profita de acest lucru, se mentioneaza in cel mai recent raport al companiei de consultanta imobiliara.
 
 "In pofida dificultatilor de pe piata terenurilor, Bucurestiul continua sa fie atractiv din doua motive: investitiile neperformante din regiune care ii determina pe dezvoltatori si constructori sa se orienteze catre zone prime din capitala si cererea crescuta venita din partea chiriasilor internationali in a doua jumatate a anului 2011", a declarat Razvan Iorgu, directorul general al CBRE Romania.
 
 In 2011, in Bucuresti majoritatea achizitiilor de terenuri au fost realizate de dezvoltatorii de centre comerciale si de birouri, iar pentru acest an CBRE estimeaza mentinerea cererii pentru terenurile amenajate care detin toate aprobarile necesare.
 
 "Perceptia potrivit careia preturile au atins pragul de jos a determinat ca prima jumatate a anului 2011 sa fie cea mai activa perioada din perspectiva tranzactiilor in capitala", se mentioneaza in raport.
 
 Pentru segmentul rezidential, tinta cumparatorilor sunt terenurile cu toate autorizarile de urbanism valabile, in timp ce dezvoltatorii de pe segmentul industrial asteapta imbunatatirea activitatii de inchiriere pentru a achizitiona noi terenuri, apreciaza sursa citata.
 
 Pe piata de birouri din Bucuresti, dezvoltatorii cauta terenuri cu acces facil atat la diverse mijloace de transport in comun, in special metrou, dar si acces la zonele comerciale.
 
 Raportul CBRE evidentiaza, de altfel, ca se inregistreaza o cerere solida pe piata pentru astfel de locatii, precum si pentru cladiri premium, cu o eficienta crescuta a costurilor de functionare si cu o partitionare flexibila a spatiilor.
 
Sursa: Wall-street.ro

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Modernizarea blocurilor scoate de la buget 87 milioane euro - 09 Martie 2009 Modernizarea blocurilor scoate de la buget 87 milioane euro - 09 Martie 2009
Liderul polonez Armatura a intrat pe piața din România Liderul polonez Armatura a intrat pe piața din România
Mall de Pitesti Mall de Pitesti
Cu cat vor fi mai ieftine locuintele construite dupa criza - 04 Noiembrie 2009 Cu cat vor fi mai ieftine locuintele construite dupa criza - 04 Noiembrie 2009
Bucur Residence, in zona Unirii Bucur Residence, in zona Unirii
Obligatiuni pentru credite mai ieftine Obligatiuni pentru credite mai ieftine

Vezi mai multe articole

также читайте