on

Intretinerea gradinii: operatiunile care te ajuta sa obtii un gazon perfect

23 martie, 2018

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Pentru multi dintre proprietarii de curti, prelungirea iernii pana spre finalul lunii martie a fost, cel mai probabil, un adevarat chin. Insa, spre fericire acestora si nu numai, perioada ninsorilor pare sa se apropie de final. O prima consecinta a acestui fapt, asa cum era de asteptat, va fi relansarea discutiilor despre amenajarea gradinii si a spatiilor in aer liber. De aceea, vom aborda subiectul ingrijirii gazonului, o operatiune care pare destul de simpla la prima vedere, dar care necesita cunoasterea unei anumite metodologii. Despre aceasta vom discuta in continuare.

Ingrijirea gazonului

Doua dintre detaliile carora trebuie sa le acorzi o atentie sporita la terminarea sezonului rece este calitatea gazonului, dar si compozitia acestuia. In cazul in care este incarcat de muschi si buruieni, iar numarul firelor de iarba este scazut, se impune saparea si plantarea unui nou gazon.

In schimb, daca gazonul a trecut iarna cu bine, atunci este necesara tunderea acestuia pana la o inaltime de aproximativ 10 cm. Apoi, dupa ce iarba va incepe sa creasca in mod constant, firele trebuie tunse si mai scurt, pana la inaltimea de 5 cm.

CITESTE SI: Amenajarea curtii: ghid de montare a pavelelor

Un alt detaliu foarte important pentru a avea un gazon sanatos este eliminarea buruienilor. Pentru aceasta operatiune exista doua variante: fie prin smulgere cu mana, fie prin folosirea de erbicide. Oricum, si dupa ce acestea din urma isi vor fi facut efectul, trebuie adunate resturile uscate. De asemenea, dupa erbicidizare poate fi facuta si o fertilizare a solului.

Umplerea golurilor reprezinta un alt aspect absolut necesar pentru pastrarea imaginii impecabile a gazonului. Pentru aceasta, portiunile de gazon chelite vor trebui greblate, dupa care pe aceste zone vor fi imprastiate seminte sau pamant amestecat cu seminte. Completarea gazonului este recomandata atat primavara, dar si toamna. In acelasi timp. La sfarsitul toamnei, este indicata si imprastierea de ingrasamant peste gazon.

Aerarea gazonului

Dincolo de operatiunile de intretinere clasice, exista si cateva operatiuni de finete care contribuie la sanatatea si la aspectul unui gazon. Una dintre acestea este aerarea, care este necesara pentru asigurarea de oxigen atat solului, cat si microorganismelor esentiale gazonului. Cu cat solul este mai argilos, cu atat mai importanta va fi aerarea gazonului. Operatiunea este realizata cu ajutorul unui dispozitiv numit aerator de gazon, care face mici gauri in sol si il decompacteaza. Aerarea solului este recomandata mai ales cand solul este umed.

Scarificarea

Cealalta operatiune mai putin cunoscuta si uzitata pentru intretinerea gazonului este scarificarea. Procesul consta in indepartarea resturilor organice de pe gazon, fire de iarba si muschi, cazute sau ramase din timpul sezonului rece. Resturile sunt utile atat timp cat sunt prezente intr-o cantitate mica. In schimb, prezenta lor in exces dauneaza sanatatii gazonului, deoarece impiedica patrunderea apei si a aerului in sol, ceea ce conduce la schimbarea culorii firului de iarba din verde in galben.

De aceea, dupa aerarea gazonului, urmeaza scarificarea. Aceasta se face primavara si toamna, de preferinta atunci cand pamantul este uscat. Pentru aceasta operatiune poate fi folosita o masina speciala, numita scarificator de gazon. Dispozitivul este prevazut cu lamele si se aseamana cu masina de tuns. Acesta trebuie trecut prin gazon de doua ori.

Scarificatorul poate fi electric sau pe benzina si este prevazut cu un sac colector pentru resturile din gazon. Lamele scarificatorului actioneaza la nivelul radacinii ierbii si curata resturile vegetale. Imediat dupa scarificare, gazonul va avea un aspect „ravasit”, insaa isi va reveni in cateva zile.

Asadar, intretinerea unui gazon este un proces complex, care cuprinde multe operatiuni mai mult sau mai putin cunoscute. Cert este ca, prin aplicarea lor, vei ajunge la rezultatul pe care probabil ca ti-l doreai de la inceperea citirii acestui articol: un gazon perfect.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Merele si gutuile - cand le culegi si cum le pastrezi Merele si gutuile - cand le culegi si cum le pastrezi
8 flori care poarta nume de celebritati 8 flori care poarta nume de celebritati
Din padurile tropicale in casa dumneavoastra Din padurile tropicale in casa dumneavoastra
Tehnologii noi pentru irigarea gradinii Tehnologii noi pentru irigarea gradinii
Violeta africana - protejata oficial in toata lumea Violeta africana - protejata oficial in toata lumea
Ingrijirea pomilor fructiferi Ingrijirea pomilor fructiferi

Vezi mai multe articole